ECOTOP Oradea este o organizaţie de mediu înfiinţată în Oradea, în 13 mai 1991. .
În cei aproape 30 de ani de existență ECOTOP Oradea a derulat numeroase activităţi la care au participat peste 500 de voluntari, elevi şi studenţi din Oradea şi judeţul Bihor. Am lucrat cu voluntari Peace Corps şi voluntari EVS ( SEV-Serviciul European de Voluntariat) în proiecte axate pe dezvoltare durabilă şi educaţie de mediu.
Am participat la activităţile de constituire a Parcului Natural Apuseni, fiind membri fondatori ai Centrului Regional de Supraveghere Ecologică Munţii Apuseni. Putem spune că am crescut mai multe generaţii de tineri conştienţi de importanţa ocrotirii naturii.
Am muncit mult, dar ne-am şi distrat , la fel de mult. Taberele noastre din Padiş sunt amintiri de neuitat pentru cei care au participat la ele.
Foştii membri ai Miniecotop, chiar dacă nu au devenit Ecotopişti “cu acte în regulă” îşi amintesc cu plăcere de activităţile din Centrul de Dezvoltare de la Băiţa, de momentele când am mărşăluit spre Băiţa Plai, de “Fiesta” cercetaşilor, sau de apa şi gheaţa scoasă din corturile de la Scăriţa.
Cei care au participat vreodată la o ediţie a concursului turistic Per Pedes, organizat de colegii de la Albamont nu vor uita niciodată evenimentele de acolo, la fel şi cei care au participat la Ecotura sau Ecochallenge, concursuri organizate de ECOTOP pentru tinerii din Oradea şi nu numai.
Am plantat sute de copaci, am lucrat sute de ore ca voluntari, am sperat şi sperăm că munca noastră nu a fost timp pierdut şi că am reuşit să contribuim cât de puţin la păstrarea comorii de nepreţuit pe care o reprezintă , încă, natura României.
Avem un Centru de resurse “Casa Craiului” în satul Damiş, comuna Bratca, , unde derulăm activităţi turistice, de educaţie de mediu, tabere şi cursuri.
Sperăm ca în viitor să putem să ne extindem activităţile şi să mai avem multe generaţii de tineri care să fie mândri că au fost membri ECOTOP.