Ecochallenge este un concurs interșcolar cu tema protecția naturii a cărui primă ediție a fost organizată de ECOTOP Oradea în anul 1999.
Anul acesta am organizat a XIX-as ediție, cu participarea a 76 de elevi, organizați în 19 echipe de câte 4 elevi, care au reprezentat școli gimnaziale din Oradea, Batăr, Tăut, Cefa, împreună cu profesorii lor coordonatori.
Spre deosebire de anii anteriori în care concursul a abordat teme generale legate de natură, în acest an tema concursului a fost biodiversitatea din ariile protejate din custodia/administrarea organizației. Elevii au avut de rezolvat un chestionar teoretic și mai multe probe practice stabilite de organizatori. Concursul a avut loc în situl Natura2000 ROSCI0008 Betfia, probele fiind susținute sub atenta supraveghere a voluntarilor și specialiștilor organizației.
Locul I a fost câștigat de echipa Aqua Team de la Liceul Teoretic Germa Friedrich Schiller, locul al doilea revenind echipei Bradul, de la același liceu din Oradea. Locul III a fost câștigat de echipa Fluturașii veseli de la Școala Gimnazială nr 1 Batăr.
Activitatea a făcut parte din Proiectul ”Wildlife watch” finanțat de Fundația pentru parteneriat Miercurea Ciuc și MOLL România.